Președintele SUA, Donald Trump, a declanșat noi tensiuni comerciale la nivel global prin dublarea tarifelor pentru importurile de oțel și aluminiu. Măsura, care a intrat în vigoare miercuri dimineață, majorează taxele vamale de la 25% la 50% și vizează toți partenerii comerciali ai Statelor Unite, cu excepția Regatului Unit.
Te-ar mai putea interesa și: Germania își retrage aurul din SUA. Îngrijorări geopolitice și posibile destinații europene
Decizia este justificată de administrația Trump ca un efort de a sprijini industria metalurgică americană, care se confruntă cu dificultăți structurale. Kevin Hassett, consilier economic la Casa Albă, a declarat că analiza ulterioară a impactului tarifelor inițiale a dus la concluzia că dublarea acestora este necesară pentru o protecție economică reală a sectorului.
„Am început cu 25% și apoi, după ce am studiat mai atent datele, ne-am dat seama că este un ajutor important, dar că este nevoie de mai mult. De aceea, mâine va intra în vigoare tariful de 50%”, a declarat Kevin Hassett, consilier economic al Casei Albe.
Tarifele majorate lovesc în mod direct și România, care a exportat către SUA oțel și aluminiu în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari anual în 2023 și 2024. Acest pas protecționist va avea un impact considerabil asupra exportatorilor români, în special asupra companiilor care depind de accesul pe piața americană. Afectate sunt și alte economii importante precum Canada și Mexic, care se numără printre principalii furnizori de oțel pentru SUA, ocupând locurile 1 și 3 în topul exportatorilor.
Uniunea Europeană a reacționat critic la anunț, exprimându-și „regretul profund” față de decizia Washingtonului și avertizând că ar putea lua contramăsuri. Bruxelles-ul acuză SUA că subminează eforturile de negociere a unui acord comercial echilibrat și riscă destabilizarea relațiilor economice globale. Economistul-șef al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Alvaro Pereira, a avertizat că astfel de tarife au deja un efect negativ asupra comerțului internațional, investițiilor și consumului, iar costurile finale vor fi suportate în cea mai mare parte chiar de economia americană.